Marta a l’ha ondes agn, a l’é na compagna ‘d mia cita granda. Na fijëttin-a studiosa, curiosa, alegra. Quand ch’a l’é stàita un pàira ‘d dì con noi a la Piata a l’é vnume natural parleje an piemontèis: përchè a la Piata la lenga dominanta a l’é ‘l piemontèis, përchè ambelelà daspërtut a-i é ‘l piemontèis, përchè a më smijava na ròba simpàtica.
E chila a l’ha acetà la sfida: a l’ha ancaminà a rëspondme an piemontèis. Prima con n’ociada, peui con na paròla genà, peui con doe, peui con na frase antrega. A l’ha fàit col che an lenghìstica as ciama ël déclic, con ël soris e la semplicità dij sò ondes agn.
Già, costa a l’é na ròba cita. A muderà nen ël cors dla stòria ‘d nòsta lenga, ma am fà piasì ch’a sia parèj. Che la curiosità ‘d na fijëttin-a a slonga bele mach ëd na minuta la vita ‘d na lenga, ëd na coltura, ëd na tradission. Përchè ti e mi i soma nen mach ti e mi, i soma tut l’erbo ‘d famija, për dila con Tavo Burat:
Pare e Mare
quat grand,
eut ëpceron…ij vej a son
milantacobia
a cobiarèja
d’agrafan gabi
scarbolëtte
E an ti (ti Tavo, ti Marta, ti mi, ti ch’it lese) “‘me ant un tracior sò sangh a cola”.
Brava Marta, ël piemontèis at ringrassìa.
Lascia un commento